Mişcarea mistică a hasizilor, care a izbucnit la mijlocul secolului al XVIII-lea prin Baal-Şem-Tov şi s-a dezvoltat, de-a lungul mai multor generaţii de maeştri, pînă în pragul secolului XX, e un strălucit exemplu de bună dispoziţie spirituală. Dansul, muzica, băutura sînt vehicule (ori mai degrabă semne) ale unui raport "entuziast" cu divinul, care se formulează prin intermediul savuroaselor anecdote fixate în scris şi transmise de ucenici. Doctrina metafizică, extrem de pretenţioasă şi de elaborată, a Cabalei se prelungeşte în hasidism printr-o expresie vie, trăită cu firesc, cu umor, cu simplicitate. O "bunătate" spontană, mereu ingenioasă în exerciţiul ei, larg deschisă spre lume decurge din această bună dispoziţie verticală. Au fost traduse pînă acum în româneşte două volume de Povestiri hasidice: cea datorată lui H. Bloch (trad. C. Litman, cuvînt introd. Ov. S. Crohmălniceanu, Cartea Românească, 1994) şi o selecţie realizată de Amelia Pavel din cele două cunoscute volume ale lui Martin Buber (Univers, 1998), acestea din urmă fiind precedate de un studiu al autorului asupra marilor figuri şi a spirtualităţii hasidice. Reproducem aici, în două numere succesive, cîteva din anecdotele ce nu figurează în selecţia Ameliei Pavel.
Baal-Şem-Tov (1700-1760) Rabi Elimeleh din Lisensk a declarat, într-o zi, că postul nu mai constituia, în sine, o potrivită slujire adusă lui Dumnezeu. Cineva i s-a împotrivit: "Baal-Şem-Tov nu obişnuia oare să postească îndelung?" - Pe cînd era tînăr, sfîntul nostru Baal-Şem-Tov, a răspuns rabinul, avea obiceiul să ia cu sine, după Sabat, şase bucăţi de pîine şi un ulcior cu apă şi se ducea să petreacă săptămîna într-un loc ascuns. Într-o vineri, cînd a vrut să-şi ia traista şi să se întoarcă, a găsit că atîrna cam greu. Deschizînd-o, a aflat în ea toate pîinile... ceea ce l-a uimit grozav. Postul de acest fel e îngăduit. * * * A
