Miracole Crestine. Convertirea unui american la ortodoxie poate fi considerata "minune" . Ieromonahul Seraphim Rose. Cel mai spectaculos, dar si cel mai prestigios caz de convertire mistica s-a petrecut in a doua jumatate a acestui secol, tocmai in indepartata America!... Istoria Parintelui S...
Miracole Crestine
Convertirea unui american la ortodoxie poate fi considerata "minune"
Ieromonahul Seraphim Rose
Cel mai spectaculos, dar si cel mai prestigios caz de convertire mistica s-a petrecut in a doua jumatate a acestui secol, tocmai in indepartata America!... Istoria Parintelui Seraphim Rose a devenit aproape legendara, dupa ce cartile sale s-au tiparit in intreaga lume, in milioane de exemplare. Pentru Rasaritul Ortodox, misterul calugarului din California exercita o adevarata magie inca dinaintea caderii comunismului, fiindca unele dintre volumele sale circulau in ceea ce se numea, pe atunci, "samizdat", adica traduse, dactilografiate si difuzate in mod clandestin. In Romania, cazul sau a capatat notorietate abia in ultimii ani, cand cartile ieromonahului au vazut lumina tiparului, cu tiraje neasteptat de mari, insa foarte putina lume stie ca Seraphim Rose, cu un an inainte de moartea sa, l-a vizitat pe parintele Ilie Cleopa!
"Astfel L-am intalnit eu pe Hristos!"
Pe la inceputul anilor 60, un tanar care nu implinise nici macar trei decenii de viata, pe nume Eugene Rose, scria, cu mare infrigurare spirituala, o carte despre razboiul omului modern impotriva lui Dumnezeu. Proiectul acestei tentative de anvergura se numea "Imparatia Omului si Imparatia lui Dumnezeu". Volumul nu a fost tiparit niciodata, dar fragmente ale acestui text, publicate separat, au devenit best-seller-uri mondiale, fiind citite de milioane de credinciosi crestini. Tanarul isi inchiriase o camaruta in subsolul unui bloc din cen