"O.K.? O.K.!". "Ia Eclipsa, neamule!/ Na Eclipsa, neamule!/ Dupa noi - Potopul/ Si Cu-tre-mu-re!"/ O - Chei??!!/ O - chei!!!!". ...Cam asa ar suna, rezumat intr-un rap modern (stil "Karaoke show", promovat pe la unele televiziuni particulare), delirul national raspan...
"O.K.? O.K.!"
"Ia Eclipsa, neamule!/ Na Eclipsa, neamule!/ Dupa noi - Potopul/ Si Cu-tre-mu-re!"/ O - Chei??!!/ O - chei!!!!"
...Cam asa ar suna, rezumat intr-un rap modern (stil "Karaoke show", promovat pe la unele televiziuni particulare), delirul national raspandit de mass-media, pe cand se apropia, spre noi, tiptil-tiptil Luna, ca sa se razbune pe Soare si sa-l intunece de tot, pentru cateva clipe.
S-a vorbit nepermis de mult despre cum suntem noi "cei mai tari din parcari", cum la noi va fi cea mai lunga si mai lata noapte-n plina zi, cum se vor napusti asupra noastra turistii, toti turistii de pe mapamond, cum vor lasa ei, la noi, trilioane de dolari, cam cat trei bugete ale Romaniei la un loc. (N-a fost sa fie!) S-au pus in vanzare ochelari pentru toate categoriile de eclipsa si de bani etc., etc. Ba la Pro Tv s-a mai facut si o splendida parada a modei, ostentativ de scumpa (intr-o tara in care pensionarii, dimpreuna cu cainii costelivi si fara stapan, cauta prin gunoaie ca sa-si astampere foamea cronica). Ce-i drept, manechinele - frumoase, tinere, arborand un aer bizar, in ton cu personajele misterioase pitite prin fosa, si invesmantate in pelerine gen Ku-Klux-Klan - purtau niste haine tip... Purgatoriu. Un fel de stafii, secatuite de Eclipsa.
In ciuda delirului voios, starnit pe toate posturile noastre de televiziune, noi toti stiam ca eclipsele sunt si un motiv de neliniste. Vezi urmarea: furtuni cumplite, ploi de grindina nemaivazute, zone devastate de inundatii, cutremurul ucigator din Turcia, uraganele din America...
Ca