La început de iulie, toată lumea bună a teatrului parizian îşi face bagajele pentru a pleca la festivalul din Avignon. În metropolă, se dau ultimele spectacole, între care strălucesc succesele marcante ale stagiunii trecute. Mai presus de toate, spectacolul Comediei Franceze cu Vicleniile lui Scapin, care a avut parte la noi de o primire cam rezervată, bucureştenii fiind greu de mulţumit, se juca seară de seară în super-rafinatul teatru al castelului din Versailles. Regizorul Jean Louis Benoit pregătea în acest timp o mare lovitură de teatru: Henric al V-lea de Shakespeare, cu care urma să se deschidă festivalul din Avignon. Iniţiativa lui avea toate datele unei provocări. Este vorba despre cea mai naţionalistă dintre piesele lui Shakespeare, care exaltă expansionismul englez şi descrie cu delicii umilirea Franţei în lupta de la Azincourt. A juca în Franţa aşa ceva ar fi fost pînă nu demult strigător la cer, similar cu a reprezenta L'Aiglon în West End şi, tocmai de aceea, faptul a fost privit ca o probă de curaj, de stăpînire a orgoliului tribal, un certificat de absolvire a cursului de europenism. Din păcate, realizarea scenică a dezamăgit printr-un didacticism plicticos. Tot o piesă englezească, din repertoriul contemporan aceasta, a prilejuit un mare succes al stagiunii pariziene: Copenhaga, de Michael Frayn, autor cunoscut la noi prin excelenta comedie de salon Chinezii, pusă în scenă de Mircea Cornişteanu la Teatrul Nottara. Piesa a avut parte de un adevărat triumf la Londra, urmînd să fie montată şi pe Broadway. Piesa s-a jucat la Théâtre de Montparnasse, un teatru de mare ţinută intelectuală, cu un repertoriu pretenţios, bucurîndu-se, în peisajul parizian, de un prestigiu similar cu cel al Teatrului Mic din vremurile lui de glorie. Este amuzant să constaţi că acest teatru se află pe faimoasa Rue de la Gaîté din cartierul Montparnasse, loc al distracţii