Cafeneaua Daguerre, situată la intersectia a două mari artere ale Parisului, avea un aer de usoară lîncezeală în după-amiaza de mai cînd l-am întîlnit acolo pe Luc Lang; dar ca un făcut, după sosirea nonconformistului autor (motocicleta ultra-rapidă, costum de piele si diamant în ureche) totul a prins viată într-un mod excesiv chiar: vîntul a prins a bate aproape dărîmînd panourile publicitare, porumbeii numerosi din piata Denfert-Rochereau căutau adăpost printre copertinele terasei...
Luc Lang a acceptat cu generozitate să se destăinuie cititorilor "României literare", cu atît mai mult cu cît de Bucuresti îl leagă plăcute amintiri din toamna trecută: romanul său Mille six cents ventres, proaspăt încununat cu Premiul Goncourt al Liceenilor, a fost lansat aici în cadrul unei Mese Rotunde la care au participat reprezentanti de seamă ai Uniunii Scriitorilor, critici si teleasti francezi invitati special pentru eveniment, elevi de la Liceul Francez "Anna de Noailles", selectati ca membri ai juriului, traducători români de literatură franceză - totul sub înaltul patronaj al Serviciilor Culturale de pe lîngă Ambasada Frantei.
Nu este usor să pătrunzi în universul bizar, încărcat de frustrări, erotism si violentă al lui Harry Blain, personajul-narator al acestui roman incomod; pe fundalul unei revolte intens mediatizate din închisoarea Strangeways, acest Barbă-Albastră contemporan cu computerul rememorează crimele pe care le-a comis de-a lungul timpului, atrăgîndu-si întotdeauna victimele cu mîncăruri alese si îngropîndu-le, mai apoi, sub arbustii din curtea casei. Paginile pe care le-am selectat si tradus, situate într-un punct nodal al textului (Capitolul IV) constituie un fel de profesiune de (rea) credintă a bucătarului sef de la Strangeways. Asupra celor 1600 de detinuti - redusi, pentru el, la simpla functie de îngurgitări si a defeca
