Cred că dacă vom cerceta viata literară autohtonă a ultimilor trei, patru decenii vom observa că periodic ea a fost agitată de dispute provocate de încercarea de a se impune noilor valuri de scriitori. Din acest punct de vedere mi se pare cât se poate de normală agitatia noului val de scriitori care azi vor să se impună. Anormală ar fi fost o atitudine umilă, ceva în genul sederii la coadă cu cartela gloriei în mână. Fie că ne place, fie că nu acesti tineri scriitori se luptă pentru recunoastere, pentru locuri în prim-plan si, de ce să n-o spunem, viata literară e mai interesantă asa. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu scrie în locul nimănui - cu exceptia stiută, a lui Eugen Barbu, la a cărui fabrică literară au trudit, fără carte de muncă, diverse persoane.

Acuzele de politică literară, de atitudine de castă si, nu în ultimul rând, cele potrivit cărora există o încercare de a bloca noul val înconjurându-l cu tăcere mie unuia mi se par exagerate. Dar poate că punctul meu de vedere nu e cel mai potrivit. Si asta din câteva motive. Am fost bine primit de critică si am avut acel sentiment de sustinere imediat după debut, sentiment despre care nu stiu dacă e absolută nevoie, dar sunt convins că nu face nici un rău scriitorului debutant. Există câteva persoane din lumea criticii literare la al căror cuvînt tin si care împreună cu câtiva prozatori si poeti din generatii diferite de care mă simt sufleteste apropiat si cu câtiva cititori pe care îi cunosc alcătuiesc, laolaltă, pentru mine lumea literară de care am nevoie. Nu cred că e putin. E o lume completă. Nici vorbă, din punctul meu de vedere e cea mai bună dintre lumi. Nu mi se pare a fi nici o castă închisă, nici o lume perfectă. Încap în ea adversităti, polemici, invidii, clasamente. Pe unele am impresia că le înteleg, unele nu mă interesează, iar unele îmi rămân obscure. Când simt nevoia un