O retorică a stării de gratie

Poeta si publicista Crisula Stefănescu a publicat recent, aproape simultan, două noi cărti: volumul de poeme Semne si piesa de teatru Ana si Satana. Ambele atrag atentia prin luminozitatea si prospetimea matinală a textului, ca si printr-o mereu activă inteligentă artistică, datorită căreia cititorul este adeseori luat prin surprindere si întotdeauna cucerit.

Crisula Stefănescu s-a născut la 25 iunie 1949 la Caracal, în judetul Olt. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universitătii din Bucuresti. Între 1972-1978 a fost profesoară de limba franceză în judetul Constanta, iar în perioada 1978-1980 - profesoară de limba română în Bucuresti. Timp de doi ani - 1980-1982 - a stat fără slujbă, din cauză că a cerut să emigreze în Occident si a intrat în conflict cu autoritătile comuniste. A reusit, în cele din urmă, să emigreze si din 1982 până în 1992 a lucrat la Institutul de Cercetare al "Europei Libere", iar din 1992 până în 1995 - la "Europa Liberă", realizând emisiunea "Controverse-confluente Est-Vest". Este stabilită în prezent, în Germania, în apropiere de München.

Prin versurile pe care le scrie, Crisula Stefănescu se situează între Lucian Blaga si Magda Isanos. Nu este vorba de influente, ci de o înrudire spirituală. Poeta are o permanentă sete de poezie. Nu poate trăi nici o clipă prozaic, nu se împacă deloc cu conditia de prizonieră a vietii de fiecare zi. Ea consideră o "înmlăstinare", o "împotmolire în neputintă" împăcarea cu "indiferenta zilelor pustii".

Cu ardoarea cu care un credincios îsi spune rugăciunea, Crisula Stefănescu compune versuri, sperând ca ele să se încarce de poezie. Si miracolul se produce. Situatie mai rar întâlnită, dorinta de poezie precede poezia. Poeta stăpâneste o retorică a stării de gratie care nu functionează în gol, care sfârseste aproape înt