Nu încape discutie că reformarea Televiziunii Nationale trebuia făcută. Si, încă, mai demult. Problema nu e nici faptul că o schimbare radicală a institutiei cu pricina comportă sacrificii si că multi dintre cei peste trei mii de angajati vor fi, cum se spune cu un eufemism, disponibilizati. Comunismul ne-a lăsat peste tot aceeasi mostenire: ineficientă cronică si mînă de lucru excedentară. TVR n-are cum fi exceptată de la regulă. Urmăresc de cîtva timp disputele legate de reforma în TVR. N-am comentat-o niciodată (cu exceptia unui articol de acum doi ani în care mă întrebam asupra rostului desfiintării emisiunilor culturale), pentru că n-am vrut să trezesc în mintea celor care mă citesc nici cea mai mică bănuială că m-as situa contra ideii ca atare. Chiar cînd nu mi-a plăcut ce aud, am tăcut. Din nefericire, n-am perceput în tot acest timp nici un semnal pozitiv. Iar astăzi mi se pare limpede că pericolul, după atîta tergiversare, este compromiterea însesi a ideii de reformă. Enorma ostilitate acumulată si presiunile de tot felul îi pot fi fatale.

Mai ales că, pe cît îmi dau seama, nu toti actualii responsabili de soarta TVR par să stie si cu atît mai putin să cadă de acord în privinta continutului reformei. Mie personal tocmai acest continut îmi scapă. Există cîteva întrebări simple la care nu pot răspunde. Si mă tem că nici reformatorii din Calea Dorobantilor.

Cea mai importantă este chiar aceea referitoare la identitatea TVR. Ce fel de televiziune natională dorim să avem? Cum se va distinge ea de televiziunile comerciale pe care deocamdată le copiază pe rupte? O dezbatere publică pe această temă n-a avut niciodată loc. Dezbaterile au început si s-au sfîrsit de obicei cu cine pleacă si cine rămîne. Sau cu cine conduce pe cine. Eroarea principală de aici decurge si ea si constă în a fi purces la disponibilizări (fie si ascunse sub