Clişee opţionale: * Oricît de obişnuite ar părea în discursul "viu", grimasele şi mimica prezentatorilor, în special cei de la departamentul de ştiri, au o mare greutate în crearea efectului de comunicare directă. Acest artificiu al retoricii comportamentale se regăseşte la mai toţi crainicii tv, dar poate fi lesne observat în strategia de prezentare protevistă. În unele cazuri însă, enunţarea unei ştiri, însoţită de ridicarea implicit ironică a unei sprîncene ori de zîmbetul în "colţ de gură" poate induce telespectatorului o interpretare care îi aparţine deja imparţialului enunţător al ştirilor despre viaţă sau politică "pur şi simplu". Urmînd exemplul crainicilor vestici, autohtonii protevişti îşi plasează însă surîsul în momente neprielnice. Reuşind să micşoreze distanţa de comunicare între el şi telespectator, împricinatul prezentator transformă din nefericire acest atu în clişeu negativ. * Un alt moment-cheie din structura unei emisiuni de ştiri este începutul/sfîrşitul ei. Spun asta pentru că, practic, atît intrarea cît şi ieşirea din emisie reprezintă una şi aceeaşi etapă. Crainicul lasă impresia de spontaneitate prin mîzgălirea

sau vînturarea unor foi, timp în care camera de filmat se apropie, mai lent sau mai rapid, după caz, pînă ce crainicul îşi ridică privirea şi dă salutul călduros de rigoare, trezit parcă dintr-o îndelungă meditaţie. Televiziunea naţională în schimb preferă contactul direct, fără regie prealabilă. Aceste trucuri intră tot în strategia comunicării şi a captării atenţiei, dar mai ales a simpatiei telespectatorului. Clişee necesare: * Autocomplimentarea: deşi în tratatele de retorică, îngroşarea calităţilor şi, în consecinţă, aşezarea lor în tema discursului despre sine, fie a unei persoane, fie a unui grup echivalează cu o gafă socială, campaniile de promovare a imaginii unei televiziuni trebuie să se folosească de o anumită