- fragmente din interviul cu Andrea RICCARDI realizat de Zavier Ternisien - Credeţi că există două Europe, una latină, catolică şi protestantă, cealaltă slavă şi ortodoxă? Sau consideraţi că fractura ce se manifestă pornind din Balcani e doar una provizorie? Rădăcinile istorice, precum şi imaginarul joacă un rol de seamă. Asistăm, în lumea noastră globalizată şi lipsită de frontiere, la o recuperare a identităţilor subiacente. În Serbia, bisericile sînt puţin frecventate; cu toate acestea, ortodoxia e într-un fel sufletul naţiunii. Raportul între religie şi conştiinţă naţională a redevenit ceea ce era la începutul secolului, înainte de comunism. Însă ortodoxia e departe de a fi uniformă. Cazul României e interesant: ţară latină, ţară punte, ţară ortodoxă. Există de asemenea o ortodoxie arabă care nu e agitată de aceleaşi pasiuni; un om precum patriarhul Ignatie al IV-lea al Antiohiei, de rădăcini arabe şi cultură franceză, poate juca un rol important... Patriarhatul de Constantinopol duce o politică ecumenică. Sînt ani de cînd Biserica ortodoxă greacă are, la rîndul ei, o orientare ecumenică, chiar dacă cu anumite accente puţin populiste. Avem în consecinţă de a face cu o complexitate ortodoxă de care trebuie să ţinem seama. Problema fracturii între Est şi Vest e o problemă veche, accentuată de războiul rece. Dar e, în acelaşi timp, problema unei Europe de Est care trebuie să facă faţă izbînzii modelului occidental: care nu e catolic ori protestant, ci modelul unei societăţi secularizate, consumeriste, capitaliste, dezvoltate. Or, în acest context, tema ecumenicităţii e capitală. Sînt convins că ecumenismul nu e doar o chestiune ce ţine de comisii teologice şi diplomatice în căutarea unei unităţi doctrinare. El se construieşte de asemenea prin întîlniri personale în teren, între popoare, între conducători religioşi. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România