Cotidianul "Ziua de Iasi" a publicat, timp de opt zile, concluziile unui control efectuat de catre Curtea de Conturi Iasi asupra Regiei Autonome de Gospodarire Comunala si Locativa (RAGCL) Pascani, in care erau semnalate numeroase nereguli descoperite de catre controlorii financiari. Asa cum era de asteptat, reactia municipalitatii pascanene, in frunte cu primarul Ratoi si conducerea regiei, s-a dovedit a fi extrem de vehementa la adresa celor scrise in paginile cotidianului nostru. Ceea ce domnul primar Ratoi nu poate nega sint concluziile, extrem de limpezi, desprinse in urma controlului din 12 - 13 iulie 1999, din care vom puncta, in parte, in rindurile ce urmeaza.
Astfel, in urma controlului s-a constatat ca valoarea cheltuielilor nedeductibile din punct de vedere fiscal pentru anul 1998 a fost de 1.047.640.446 lei, fata de numai 341.851.057 lei luati in calcul de regie, care reprezinta doar amenzi si penalitati, incalcindu-se prevederile Ordonantei numarul 70/1994. A rezultat astfel o diferenta de impozit de virat la buget in valoare de 451.010.491 lei.
Mergind mai departe, conform constatarilor aceluiasi raport, directorul si contabilul sef al fimei se fac raspunzatori pentru utilizarea alocatiei bugetare pentru investitii, fara respectarea destinatiei aprobate, incalcindu-se prevederile Legii nr.72/1996.
In decursul unui singur an, conducerea regiei a modificat de doua ori cotele initiale ale unor devize de proiect, prin incheierea de acte aditionale cu firmele SC Constructorul SA Pascani si SC Incom SA. S-au incalcat, astfel, prevederile anexei la ordinul nr.1743/69/N/1996 al ministrului finantelor si al ministrului lucrarilor publice si amenajarii teritoriului, conform carora cheltuielile indirecte si profitul inscrise in devizele oferta pe categorii de lucrari trebuie mentinute la un nivel fix, pe tot parcursul executarii lucrarilo