4. Printre porci Nu există încă, s-ar părea, o literatură a porcului umanizat, fie aceasta una de pură ficţiune, fie una reflexivă. Apropiata (şi ameţitoarea) perspectivă a combinării porcului cu omul prin grefe ce implică totodată apropierea genetică dintre cele două specii a luat oare prin surprindere pe scriitori, eseişti, filosofi?! N-ar fi pentru prima oară în acest secol cînd "ştiinţa" şi "tehnologia" iau din scurt "arta" şi "cultura"... E, desigur, motiv de melancolie, poate şi de emulaţiune, că Mihail Bulgakov a scris doar Inimă de cîine, istoria unui "maidanez" sovietic prefăcut din eroare în om sovietic, nu şi Inimă de porc - să fi fost oare pentru că, la începuturile sale, lumea sovietică era mai mult cîinoasă decît porcină?! Există însă porcul postindustrial, porcul societăţii de consum. Porcul conştient de rolul lui în lume şi societate. Porcul convins de binefacerile economiei de piaţă şi ale internaţionalizării comerţului. Porcul postmodern? Un asemenea porc evoluat, superior, există într-un mic roman franţuzesc, apărut în 1978, la Flammarion, şi reeditat în 1995, de Le serpent à plumes (autor: Raymond Cousse). Cartea se numeşte, ca un manual zootehnic, Stratégie pour deux jambons, în bun acord cu o certă tendinţă de tehnologizare a limbajului românesc (Michel Houellebeck, de care am mai amintit, cel mai radical dintre prozatorii francezi contemporani, şi-a intitulat primul său roman, apărut în 1994, Extension du domaine de la lutte). Stratégie pour deux jambons e un roman la persoana întîi, iar personajul care (se) povesteşte este un porc anonim, fără nume. Un eu porcin, a cărui spovedanie îngăduie scrutarea sufletului porcesc. Personajul patruped se află într-o boxă de beton şi aşteaptă să fie dus la abator. Ştie ce urmează, însă nu e înspăimîntat, nici măcar trist nu e; fiind un porc bine crescut (la propriu şi la figurat), "înţelept", cum îş