Au cei care se îndeletnicesc cu studiul opiniei publice nişte întrebări pe care le repetă obsedant: "În general, cînd vă gîndiţi la felul în care merg lucrurile în România, credeţi că ele se îndreaptă într-o direcţie bună, sau într-o direcţie greşită?" sau "În cursul următoarelor 12 luni, ce credeţi că se va întîmpla cu nivelul dumneavoastră de trai?". Şi alte cîteva - nu multe, dar (aproape) fixe. Ele sînt mai puţin citate de analişti decît cele privind intenţiile de vot sau gradul de încredere în principalii actori politici. Asta datorită pasiunii românului pentru clasamente, moştenită din vremea cînd sportul era singurul domeniu în care omul de rînd avea dreptul să aibă o opţiune proprie. Dar şi pentru că, în sine, sînt puţin spectaculoase. Interesant sînt de privit evoluţiile distribuţiilor răspunsurilor la asemenea întrebări. Spre exemplu, dacă aflăm că astăzi 12% dintre români răspund că lucrurile merg în direcţia bună, în timp ce 58% consideră că direcţia este greşită, înţelegem un lucru pe care îl ştiam şi fără atîta osteneală: că românii sînt în general nemulţumiţi, şi asta nu de azi, nici de ieri. Erau cam la fel de nemulţumiţi în octombrie 1996 (direcţia era bună pentru 22% şi greşită pentru 64%). În general, tonul pare să fi fost dat acum mai bine de un secol, cînd un articol întemeietor de şcoală în filosofia politică românească se intitula În contra direcţiei de azi... Totuşi, continuînd seria titlurilor celebre, s-au întîlnit şi români fericiţi: în decembrie 1996, 63% dintre concetăţenii noştri socoteau că mergem pe calea cea bună, şi doar 11% erau sceptici. Mergeau într-adevăr mai bine lucrurile în România în decembrie decît în octombrie, în aşa măsură, încît să se producă o atît de spectaculoasă inversare a proporţiilor? Fără îndoială că nu (indicatorii economici o dovedesc cu prisosinţă). Ceea ce se schimbase era doar echipa de guvernare, şi