Opinii despre reforma militară Subiect complex prin conţinut, cu implicaţii profunde în varii domenii - politic, economic, social, financiar, militar -, dar şi în conştiinţa individuală şi colectivă, reforma militară divide societatea românească în două tabere opuse: novatorii, cei conştienţi în raporturile cu realitatea, şi conservatorii, acei nostalgici ai vremurilor apuse. Reforma militară, ca pîrghie de influenţare radicală a organizării şi funcţionării statale, se constituie în martor al voinţei de a evolua spre o societate de tip occidental. Este regretabil că, după aproape zece ani de la căderea regimului totalitar, subiectul să nu fi fost epuizat măcar în plan teoretic. Cele cîteva măsuri organizatorice impuse prin acte normative - legi, hotărîri ale guvernului şi ale C.S.A.T., ordine interne specifice fiecărei structuri militare - nici pe departe nu au generat adevăratul proces al reformei. Mult întîrziata strategie de apărare, în fapt un succes al preşedintelui Emil Constantinescu, nu poate evita realitatea românească: - pendularea între cele două zone de civilizaţie europeană, occidentală şi răsăriteană; - labilitatea politică în faţa deciziilor de importanţă istorică; - primitivismul societăţii civile; - marasmul economic; - declinul intelectual şi moral; - nu în ultimul rînd, aproape imposibila şansă de schimbare reală în timp util. Schimbarea, pentru că în fapt aceasta este reforma, a fost dorită, cum era şi firesc, de către cei tineri din interiorul sistemului militar. Aşa a apărut fenomenul C.A.D.A., susţinut activ de un nucleu al societăţii civile. Politicul, conservator în majoritate, l-a stopat perfid, dar eficient. Alternanţa la guvernare, survenită în anul 1996, nu a reuşit în mod evident ceea ce a declarat în campania electorală. Apare fireasca întrebare: de ce? Răspunsul este dificil, dar vom recunoaşte în conţinutul său o componentă evi