În Situaţiunea lui Caragiale, unul dintre eroi, spre miezul nopţii unei veri toride, exclamă exasperat: "Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...". Şi cînd amicul încearcă să-l mai îndulcească, adăugînd liniştitor: "Lasă, Nae, că se mai şi exagerează", izbucneşte nepotolit: "Ce se exagerează, nene? Este o criză..." Şi adăugă: "că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment ori şi cît ai zice, cînd vezi că bate falimentul la uşe şi nu mai e nici un patriotism". Iar cînd amicul, căutînd să-l mai înveselească, aduce în discuţie recolta admirabilă, dînd exemplul rapiţei şi primeşte îmbufnat replica "rapiţa moft" şi adaugă, drept reţetă, necesitatea unui guvern de uniune naţională ("Pentru că nu se-mpacă, şi numai intrigi şi la conservatori şi la liberali, în loc să facă un guvern de coaliţie, cu toţi bărbaţii de stat, care să le zică regele, mă-nţelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziţi situaţiunea, fiincă aşa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo şi dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntîmplat în alte ţări, nici pe vremea fanarioţilor, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independenţă, în detrimentul prestigiului, care trebuie toţi să lupte dacă e vorba să aibă pretenţii de oameni politici..."). Aceste exclamaţii fără şir sînt, desigur, ale unui ins matoflit de băutură şi zăduf, care are soluţii pentru ieşirea din dificultate. Dar dificultatea crizei economice, pe care o constată apăsat, era, atunci, în iunie 1900, cînd Caragiale şi-a publicat epocala schiţă în Universul, o prea tristă realitate. După cîţiva ani de secetă, criza economică s-a instalat în ţară. Guvernul conservator Gh. Gr. Cantacuzino-Nababul demisionează şi, în locul lui, la 7 iulie 1900, se instalează guvernul condus de junimistul, tot conservator, Petre P. Carp. Şi