În urmă cu un an, politica Statelor Unite gravita în jurul rochiţei albastre purtate de Monica Lewinsky la Casa Albă şi păstrată, nespălată, într-un dulap. Părea că, indiferent de final, demnitatea şi anvergura deciziilor lui Bill Clinton, expansivul locatar al Biroului Oval, nu vor putea face faţă şocului, tot mai puternic pe măsură ce amănuntele deveneau mai sordide. Duşmanii lui Clinton şi adversarii Partidului Democrat au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a determina o reacţie activă din partea Americii profunde, a acelor bărbaţi şi femei care consideră adulterul un păcat şi minciuna - o modalitate inacceptabilă de rezolvare a conflictelor. Presa, chiar şi cea de obicei favorabilă Preşedintelui, a transformat ironia superioară în armă de război. Era uşor să fii inteligent în comentarea acestei afaceri. "Liderii de conştiinţă" au pierdut însă războiul cu opinia publică. Electoratul din Statele Unite nu şi-a însuşit, într-o proporţie semnificativă, concluzia clasei politice susţinute de presă, cerînd demisia sau demiterea lui Clinton. Pe tot timpul scandalului, sondajele arătau că susţinerea faţă de Preşedinte rămîne peste 50%, ceea ce a dus la dizlocarea majorităţii republicane: scuzele - sincere sau nu - au fost suficiente pentru continuarea mandatului prezidenţial. În Statele Unite, nimeni nu se aşteaptă de la un reprezentant ales să fie incarnarea perfecţiunii şi faptul că preşedintele în exerciţiu s-a arătat atît de slab în faţa ispitelor a născut compătimire şi înţelegere. "Poporul" a fost de partea lui Clinton, ceea ce ar putea dovedi că nici cei mai dotaţi manipulatori, în prezenţa celor mai evidente probe, nu au întotdeauna victoria asigurată. E problematic dacă adversarii lui de atunci vor putea face faţă propriilor standarde, apărîndu-l de întrebări indiscrete pe candidatul lor, George W. Bush jr., pe scurt W. O campanie electorală pornită