Provenind din sociologia politică, exprimînd în intenţia creatorilor şi a primilor săi utilizatori deficitul de democraţie al regimurilor parlamentare din ultimul sfert al secolului XIX şi de la începutul secolului XX, conceptul de clasă politică a intrat mai apoi în vocabularul jurnalistic pentru a deveni o referinţă comună. Imprecis, datorită conţinutului său ideologic de care nu s-a putut niciodată despărţi complet, conceptul este folosit cu destul de multă largheţe pentru a explica viaţa politică românească (şi mai ales neajunsurile ei). Dacă ideea de clasă indică o ierarhizare şi, implicit, o inegalitate în ceea ce priveşte accesul la anumite bunuri, în cazul clasei politice, deţinerea sau influenţarea puterii şi avantajele ce decurg din aceasta devin elementele distinctive. Considerată drept o elită, iar conceptul de elită trimite la competenţă şi profesionalism, clasa politică cuprinde un număr restrîns de persoane care au o influenţă reală asupra deciziilor politice, precum şeful statului, membrii guvernului, parlamentarii, şefii partidelor şi funcţionarii de rang înalt cu afiliere politică. Înscriindu-se în logica diviziunii muncii şi a diferenţierii sociale, dezvoltarea politicii ca meserie este o realitate a vieţii politice contemporane. În toate statele poate fi identificat un grup pentru care viaţa politică a devenit o autentică profesie. Caracteristică a politicii moderne, comunicarea politică - principală abilitate - nu epuizează domeniul competenţelor omului politic care, prin natura activităţilor sale, trebuie să facă faţa cîtorva exigenţe: capacitatea de a reprezenta interesele alegătorilor şi a grupurilor de interese ce îl susţin, mobilizarea susţinerii şi moderarea fenomenelor de respingere, coordonarea proceselor decizionale şi contracararea adversarilor. Avantajele pe care ocuparea unor poziţii de influenţă sau de decizie le presupun sînt