Atitudinea Uniunii Europene fata de tarile aspirante la aderare este una foarte ferma: nici o concesie nu va fi facuta in privinta criteriilor necesare a fi indeplinite pentru luarea in discutie a candidaturii. In acest context, urmatoarele aderari vor fi anuntate abia la inceputul anului 2005, atunci cind "primul val", din care nu face parte si Romania, ar putea intra in clubul select al membrilor UE. In ce priveste tara noastra, aceasta mai are cale lunga pina la indeplinirea criteriilor de aderare. Apropierea viitorului summit al Uniunii Europene, care va avea loc in decembrie la Helsinki, creeaza tot mai multa agitatie in rindul tarilor candidate la aderare, unele dintre ele legindu-si sperantele de redresare economica de indeplinirea acestui tel greu de atins. Dar oficialii europeni se arata destul de prudenti in declaratiile care privesc acest subiect, principalul mesaj transmis tarilor Europei de Est fiind cel al continuarii eforturilor de indeplinire al criteriilor de aderare. In acelasi ton, Guenter Verheugen, comisarul european desemnat sa se ocupe de problemele privind largirea UE, a declarat cu fermitate, alaltaieri, ca tarile candidate la aderare nu vor beneficia de nici o "relaxare" a criteriilor cerute de institutie. Verheugen, sustine ca ritmul procesului de largire "nu trebuie sa fie prea rapid, asa incit unitatea UE sa nu fie amenintata", dar nici prea lent, "ca sa nu se descurajeze candidatii". In acest sens, el estimeaza ca urmatoarele aderari ar putea fi anuntate inainte de finalul viitorului sau mandat de comisar, la inceputul anului 2005. Dupa cum se stie, cei 15 membri ai Uniunii negociaza deja aderarea a sase candidati - asa numitul "prim val", care cuprinde Polonia, Republica Ceha, Ungaria, Slovenia, Estonia si Cipru. Alte cinci tari sint avute in vedere: Bulgaria, Romania, Slovacia, Lituania si Letonia. Verheugen a salutat "curajul" guverne