Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peştele de la cap se crizează

Publicat in Dilema Veche, vineri 3 septembrie 1999 ·

Rolul fundamental al partidelor politice este să ofere resurse umane pentru poziţiile manageriale ale administraţiei. Astăzi, în România, partidele politice nu numai că oferă indivizi care nu au pregătire profesională corespunzătoare structurilor din administraţia centrală sau locală, pe care ar trebui să le gestioneze, dar şi politizează aceste structuri pînă la cele mai de jos niveluri, astfel libera competiţie fiind înlocuită cu clientelismul. Aceasta este o realitate proprie tuturor partidelor, argumentul în faţa acestei situaţii fiind de genul "dacă nu o facem noi, o vor face oricum alţii". Acceptînd acestea, singura soluţie este identificarea, atragerea şi promovarea valorilor în partidele politice. Concomitent este necesară şi conştientizarea în rîndurile societăţii civile a nevoii de implicare în viaţa politică. Ipoteza de la care pornesc este într-adevăr simplă: structura de organizare a partidelor politice poate influenţa circulaţia valorilor umane înspre gestionarea resurselor. De la înscrierea într-un partid şi pînă în momentul apogeului său politic, evoluţia unui individ nu este determinată numai de propria perseverenţă şi capacitate ci şi de mediul pe care îl găseşte în interiorul respectivei structuri. Astfel, o organizaţie care luptă pentru puterea politică şi în interiorul căreia indivizi şi grupuri luptă pentru poziţii de putere şi care este organizată vertical, pe structuri ierarhice, va înlesni accesul spre vîrfuri indivizilor puternici, dar nu neapărat şi bine pregătiţi în domeniile în care este nevoie de ei. Cum partidele sînt organizaţii stabile şi prin esenţă conservatoare valoric şi structural, reformarea acestora este puţin probabilă. Acest tip de organizaţii au deja formate atitudinile şi practicile proprii, iar în momentul în care un individ nou venit doreşte să se integreze, el este nevoit să se adapteze şi să preia aceste atitudin

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 52 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 59 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 7 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°