Discipol al lui Freud, Wilhelm Stekel realizează prin cartea sa Recomandări psihanalitice pentru mame* o lucrare esenţială pentru educarea părinţilor spre a-şi creşte bine copiii. Este o lucrare apărută prin anii '30, care anticipează parcă ceea ce avea să facă François Dolto, cîteva decenii mai tîrziu, prin emisiunile sale la radio, prin comunicarea directă cu părinţii tineri, în special cu mamele, şi prin cărţile sale. Stekel propune, într-o formă sau alta, idei pe care Dolto le va transforma în următoarea jumătate a secolului în legi nescrise ale educării copilului. Copilul nu trebuie minţit, el are suficientă putere pentru a suporta adevărul, şi mai ales, trebuie tratat ca o persoană. Mulţi părinţi îşi consideră copiii ori prea buni, ori prea răi. Sfaturile lui Stekel par să sugereze că aceşti copii nu trebuie să fie consideraţi numai îngeri sau numai diavoli. Copiii nu sînt îngeri, ei au propriile lor viclenii, propriile lor interese care îi fac să interpreteze într-un anumit fel mesajele părinţilor. Au propria lor sexualitate care începe să funcţioneze, spune Stekel, din prima zi de viaţă. Asta îi determină să fie plini de dorinţe şi vulnerabili în acelaşi timp, să devină un fel de ecran pe care să se proiecteze fantasmele sexuale ale părinţilor lor. Autorul insistă mereu asupra acestui pericol, explicînd chiar şi homosexualitatea, nu ca pe un dat genetic, ci ca pe un rezultat al greşelilor în educaţie, ca pe o dirijare nefericită a sexualităţii infantile niciodată nereceptivă la exterior. Pe de altă parte, copiii răi nu au o răutate gratuită. Răutătea lor trebuie decriptată, ea însăşi este un mesaj personal al copilului. Acesta fie că răspunde la agresivitate cu agresivitate, fie că este gelos pe frăţiorul sau surioara mai mică şi reacţionează în aşa fel încît să focalizeze atenţia. El intuieşte că violenţa sa îi va speria pe părinţi şi acest lucru este