Fără a avea pretentia de a emite gânduri de specială adâncime, rândurile de fată doresc a consemna starea de spirit prilejuită de acest sezon estival pe parcursul căruia - asa cum îi sade bine intelectualului obisnuit si nu numai - demersul profesional se însoteste cu hoinăreala turistului avid de a cunoaste, de a recunoaste vestigiile de cultură mai noi si mai vechi ale continentului nostru. Greu îmi voi putea exprima recunostinta în legătură cu realizarea acestui periplu european pe parcursul căruia mâna destinului si bunăvointa oamenilor au făcut, împreună, să urmăresc importante fapte de muzică, să iau parte la reuniuni europene dintre cele mai promitătoare; iar acestea începând cu partea central-vestică a continentului european, din Elvetia, si până în zona de sud, extrem estică a arhipelagului insulelor grecesti, la care se adaugă participări prilejuite de microstagiuni estivale la Sighisoara si Costinesti, de asemenea la concertele celei de a 30-a editii a Festivalului International de Muzică de Cameră de la Brasov.
Peste tot, într-o parte sau în alta a bătrânului nostru continent, deschiderea, dorinta de cunoastere, de comunicare, sunt covârsitoare marginalizând izolationismul nationalist, fanatismele religioase, diferentierile sociale, pozitionările politice de tot felul. Acestea, în plus multe altele, au fost problemele dezbătute în cadrul reuniunii oamenilor de muzică din zona sud-est europeană, publicisti în domeniul artei, compozitori, etnomuzicologi, pedagogi, compozitori, organizatori ai vietii de concert, reuniti pentru a treia oară, în această vară în insula Samos, sub genericul Forumul Muzical Balcanic. Oameni de muzică din Albania, Bulgaria, Cipru, Iugoslavia, Macedonia, România, Turcia precum si, evident, din tara gazdă, din Grecia, au dezbătut probleme concrete ale colaborării muzicale balcanice, crearea în comun a unor