Nu cred că disputa dintre Ministerul Învătămîntului si cel al Sănătătii trebuie privită ca un simplu conflict de competente. Chiar dacă în duelul de comunicate emise de Andrei Marga si de Hajdu Gàbor se simte acea tîfnă care apare la noi ori de cîte ori ministrilor li se pare că le pătrunde cineva în parohie.

E normal ca ministrul Sănătătii să fie prudent în evaluarea efectelor unei epidemii si să se străduiască s-o limiteze, chiar dacă asta înseamnă întîrzierea începerii anului scolar în mai multe judete. Dar e de înteles si atitudinea ministrului Marga, temător că amînarea începerii scolii ar putea adînci starea de provizorat si sentimentul de haos care se întinde. El stie ce urmări are asupra scolii abaterea de la program si e cu sigurantă îngrijorat că noua structură pe care o are anul de învătămînt se va lovi de obisnuinte care vor pune bete în roatele reformei. Ministrul Învătămîtului apără un mecanism care va avea oricum de făcut fată unor socuri mai mult sau mai putin previzibile. Andrei Marga conduce un minister care n-are fonduri si, ceea ce e mai rău, se adresează unei populatii demoralizate de lipsuri si de fricile unei nesigure zile de mîine. Dacă ar fi un simplu numit în fruntea unui minister pe motive de algoritm, nu mă îndoiesc că Andrei Marga ar fi acceptat cu usurintă orice solutie venită din partea Ministerului Sănătătii. Pentru acest om cu viziune cuprinzătoare, care s-a înhămat la o reformă ale cărei rezultate nu se văd imediat si care se luptă, mai adesea de unul singur, cu antireformismul multora dintre profesori, epidemia de meningită e un adversar în plus în calea reformei. Sînt sigur că în cazul său nu e vorba de un voluntarism care ignoră primejdiile posibile la care îi supune pe copii, ci de o încercare de a limita uriasele pagube pe care în învătămînt le provoacă pierderea timpului.

Chiar dacă nu e doctor