Birgitta Trotzig a surprins si chiar a contrariat publicând trei povestiri, "sagor" ("Făurarul", "Dincolo de mare" si "Dubbelheten"), grupate într-o carte al cărui titlu, "Dubbelheten", este dificil de tradus într-o limbă romanică. O versiune posibilă: facultatea de a fi în două locuri simultan. În mansetă, pe una din copertile cărtii, autoarea explică de ce a ales forma povestii. "Forma povestii permite o miscare liberă pe toate planurile diferite ale realitătii. Realismul este prezent doar ca mediu continuu, locul central fiind ocupat de alegerea viziunii întregului. În formă de saga totul se prezintă ca o taină greu de dezlegat. Politica devine un joc de animale, psihologia ceva plin de compasiune si fragilitate, lumea devine metafizică".

Traducând prima dintre cele trei povestiri, din care public aici un fragment, am avut sentimentul împlinirii unui vechi ritual, de participare la misterul creatiei. Aceasta în complicitate cu autoarea, Birgitta Trotzig, care împlineste pe 11 septembrie 70 de ani. O viată dedicată unei opere literare de exceptie.

(G.M.)

Într-o zi fiul făurarului muri subit. Făurarul era atunci plecat cu treburi în oras. Fiul se prăbusise pur si simplu. Era după amiază si, prin geamurile bombate si lucind de funingine, lumina soarelui cădea oblic peste foc, nicovală si celelalte unelte. Se prăbusise lângă nicovală, ciocanul îi căzuse din mână iar el dispăruse într-o clipă. Dintr-o dată nu mai era nimeni acolo. Un corp întins pe pământ. El era în altă parte. Soarele strălucea, frunzele fosneau în vânt. Dar acolo nu mai era nimeni.

Tânărul ucenic tipă prin deschizătura portii: "Ejlart! Ejlart!"

Dar trupul căzut nu se însufleti, devenise acum o absentă.

Apoi trupul fiului a fost pus în pământ. Era o zi frumoasă de vară cu vânt si ceea ce rămăsese din fiul făurarului îsi găsise