Mă simt măgulit să constat că, provocat de o scrisoare deschisă a subsemnatului, autodeclaratul "obosit" colaborator al Domniilor-Voastre, domnul Dorin Tudoran, îsi regăseste vlaga pînă într-atît încît să umple două pagini pline din România literară, nr. 33, 17 august 1999. Mă aflu în pozitia domnului Jourdain. Pînă acum nu avusesem habar că sînt dotat cu puteri supranaturale de "reabilitolog" în sensul reclamei policlinicii din Chisinău pe care o descrie dl Tudoran.

Mărturisesc însă că mă simt putin stînjenit de faptul că nu sînt singurul "reabilitolog" în serviciul natiunii. Mă văd nevoit să împart această calitate cu cel putin încă o persoană, numitul "Sforărici Arvunescu", poreclă în spatele căreia numai cei ce nu îl cunosc pe domnul Tudoran nu l-au recunoscut pe Vladimir Tismăneanu. E adevărat că m-as fi putut găsi într-o companie mult mai putin măgulitoare. Totusi, stiind bine că eu sînt "principal" (desi nu analist), colaboratorul Domniilor-Voastre mi-ar fi putut lăsa satisfactia unui cît-de-cît unicat. N-a vrut s-o facă, e dreptul lui. Cititorii revistei, însă, ar putea fi nedumeriti. Cum adică, pe de o parte i se reprosează "tot mai putin analistului" Shafir o "relativizare" a întregii problematici "abortate" (nici o greseală de tipar) de domnul Tudoran în articolul "Delatiunea-hobby sau drog?" iar, pe de altă parte, pînă si titlul "răspunsului" domnului Tudoran, "Reabilitologul", nu face decît să "relativizeze" problema folosind singularul unde trebuia folosit pluralul? Sau vrea domnul Tudoran să spună prin aceasta că Tismăneanu si subsemnatul "tot o apă si-un pămînt"?

Rămîne neclară calificarea academică cu care vine domnul Tudoran atunci cînd îsi permite să se "mire" că "deocamdată nu s-a înteles că, în cazul "Arvunescu", "nu mai avem de mult de-a face cu un politolog, ci cu un reabilitolog prosper". Ce diplomă universitară are? Ce, în fine,