Cine ar fi crezut, cunoscîndu-i firea si habitudinile, că filosoful Emil Cioran si-a tinut un jurnal? Mai ales că, citindu-l, dai de o însemnare, în care scrie: "Să-ti tii un jurnal înseamnă să-ti mărturisesti neputinta de a-ti organiza gîndurile. E caracteristic pentru un spirit discontinuu, frînat de la rădăcină în adînc, complice si victimă a fluctuatiilor vremii, a vremii lui. Incapabil să mediteze, se meditează pe sine... Si mai e filosofie coborîtă la conditiile de calendar intim". De fapt, mă grăbesc să precizez, Cioran nu a tinut jurnal. Dar obisnuia să aibe la îndemînă, tot timpul, pe masa de lucru un caiet închis. La moartea lui, prietena sa, dna Simone Boué, a găsit 34 asemenea caiete, burdusite de însemnări. Si pe coperta cîtorva e însemnată dispozitia "A se distruge", iar pe cea a primului caiet se preciza: "Toate aceste caiete vor fi distruse". Dna Boué n-a tinut seama de această decizie, aproape testamentară si, citindu-le, le-a încredintat spre publicare Editurii Gallimard, unde au apărut în cinci corpolente volume. A gresit? Nu cred. Mai ales că a aflat, într-o însemnare din iunie 1971 a autorului, următoarea mărturisire: "M-am hotărît să adun laolaltă gîndurile risipite în aceste treizeci si două de caiete. Abia peste două sau trei luni voi sti dacă pot să constituie materia unei cărti al cărei titlu ar putea fi Interjectii sau Eroarea de a te naste." Că proiectul n-a fost finalizat nu era un motiv de a fi distrus caietele. Primul volum al acestei editii apare, acum, la Editura Humanitas în foarte buna traducere a dlor Emanoil Marcu si Vlad Russo, cuprinzînd însemnările dintre anii 1957-1965. Citindu-le cu atentie realizezi caracterul lor aforistic, mult apropiate, ca formulă, cărtilor sale. E probabil, asezîndu-se zilnic, la masa de lucru, cum nu izbutea să scrie ceea ce îsi propusese, nota în caiet gînduri, mărturisirind si tră