O dată cu disparitia Festivalului "Cântarea României", după căderea ceuasismului, ne-am făcut iluzia că prostul gust nu va mai fi încurajat de oficialitate si nici nu va mai avea caracter de masă. Ne-am înselat. După 1989, libertatea s-a transformat repede în haos. Valoarea fiind peste tot înlocuită de succes, nu mai există nici o demarcatie între cultura populară, de consum, si aceea adevărată, de elită. O subcultură fără frontiere - iată ce ne oferă perioada de tranzitie.

Diferenta dintre cultură si subcultură o face spiritul critic. Dar spiritul critic presupune o idee de autoritate si de ierarhie. Paradoxal, în comunism, cel putin de la o vreme încoace, a existat spirit critic. Are mai putină importantă faptul că el se năstea din opozitie, din reactie la un sistem de valori. De la venirea lui Ceausescu la putere si pînă la înlăturarea lui, un sfert de veac mai tîrziu, oficialitatea a încercat zadarnic să distrugă opozitia aceasta critică si să-si impună propria ierarhie. Cel mult, putem spune că în tot acest timp

s-au confruntat două ierarhii complet diferite, desi nu era nimeni care să nu stie care este aceea validă si care este aceea falsă.

Spiritul critic este victima principală a schimbării de regim. Nici un alt concept sau notiune, nici o altă categorie socială sau morală n-a suferit, într-o atît de mare măsură, de pe urma revolutiei din 1989. Societatea de tranzitie este o societate lipsită de spirit critic. La fel si cultura.

Rezultatele se văd cu ochiul liber. O mîzgă subculturală acoperă literatura, muzica (usoară), artele, arhitectura, spectacolul de teatru, filmul. Mass-media si presa cotidiană n-au nici cea mai vagă idee de ce înseamnă cultură adevărată. Festivaluri ca acela recent de la Mamaia (amestec de muzică imbecilă si de afaceri necurate) umplu sălile si stadioanele de un public tînăr de care nu s