Rondelurile lui Dimov sînt resimtite nu doar la modul unei muzicalităti onirice, dar si prin dezvoltare, ca reflex al unei figuri dansante, în aerul unei galanterii, al unei incantatii cu mesaj medieval: "În forma gravă si majestuoasă a rondelului macedonskian, Leonid Dimov toarnă muzicala dezordine a viselor sale, surpriza necontenită, umorul de o factură personală (blînd, insinuant), deliciul cuvîntului rar si bine sunător. Literele si grupele de litere se îmbrătisează pe pagină, în bine strunite dansuri medievale (la rondel), cu înclinări gratioase si reluări de pasi". Acelorasi creatii, care "amintesc izbitor aglomeratiile onirice din filmele lui Fellini (din Opt si jumătate ori Giulietta degli spiriti)" li se atribuie o orientare subiectivă în plină naratiune, un soi - am putea socoti - lirism epic, deci autoritar, gramaticalizat: "Introducîndu-ne în visul său ăca de-adevărateleaă, Dimov stie că noi nu vedem nu auzim decît ce vrea el. Astfel încît, făcîndu-ne atenti cu frecvente Uite, Iată, el stie că apelul său e doar o floare de stil, că noi sîntem orbi si surzi în acel teritoriu, iar el se cuvine să ne descrie totul (...). Exemplele se pot înmulti la nesfîrsit, poetul foloseste variate mijloace de acest gen pentru a ne da iluzia participării la povestirea sa, ajungînd la interpelări directe, precum ăAi auzit? în sineala noptii a ciripit o pitulice /Ai văzut? urcă apa la deală etc.". Creatia lui Virgil Mazilescu i se înfătisează criticului refractară la analize, beneficiind de procedee "atît de perfect disimulate", încît frizează spontaneitatea unui creator "vizitat de zei", cu o rostire "aproape pythică". Entuziasmul său atinge culmi simpatetice: "Virgil Mazilescu este unul din autorii care ne întăresc încrederea în inefabilul poetic. Versurile lui îti plac sau nu, e extrem de dificil să le ăanalizeziă la rece, stiintific. Intonarea lirică