Un sat pentru mileniul trei. Branul. Satele de munte din Romania au fost mai ferite de vitregia istoriei. Marea pacoste a colectivizarii nu le-a atins. Taranii nu si-au pierdut niciodata pamantul, sarac, ce-i drept, dar al lor. Si fiindca la atata noroc au stiut sa adauge munca si indarjire, Dumnezeu...
Un sat pentru mileniul trei
Branul
Satele de munte din Romania au fost mai ferite de vitregia istoriei. Marea pacoste a colectivizarii nu le-a atins. Taranii nu si-au pierdut niciodata pamantul, sarac, ce-i drept, dar al lor. Si fiindca la atata noroc au stiut sa adauge munca si indarjire, Dumnezeu i-a ajutat sa se apropie la o palma de Rai. Cum arata un asemenea paradis romanesc in zilele noastre, veti afla din calatoria revistei noastre la Bran
Povestile lui Mos Chitu
Indiferent din ce parte ai veni, Branul e o imensa poarta, prinsa nevazut in chenarul trufas al Bucegilor. Vigilent si plin de sine, Branul vegheaza drumul spre Rucar sau spre Brasov. Nimic nu se misca fara stirea lui. Aici se despart si se apropie doua lumi, doua istorii: vechiul Regat si vechiul Imperiu. Nu e o pozitie prea confortabila, dar branenii s-au descurcat, tragand chiar si ceva foloase din asta.
Impinsi de sasi cat mai spre munte, ocarati de vreme si de viscole interminabile, au rezistat indaratnici, devenind, dupa trebuinta: vamesi, negustori, ciobani aprigi de transhumanta sau calauze tainice pentru fugari.
Alpinistii fanului
La Bran, totul e altfel. Aici, anul are numai doua anotimpuri si harnicia se socoteste in numarul de tarasuri de lemne pentru foc. Pana si intinderea fanetei se calculeaza neobisnuit, in numarul de cosasi. "Am pamant cam la 20 de cosasi", zice braneanul. Adica, are pamant mult. E om cu stare. Nu e fistecine.
Sa nu ne lasam pacaliti de Branul turistic, cu suvenirurile lemnoa
