Genul publicistic al "cronicii mondene", întrerupt timp de mai multe decenii de seriozitatea partinică a reportajelor din fabrici si de pe ogoare, a supravietuit în memoria cititorilor mai ales prin intermediul parodiilor lui Caragiale. Carnetul monden - "Cum se pitrece la noi" - al tînărului Edgar Bostandaki din High-life, pasajul în franceză ("Un journal chic") din Temă si variatiuni, aluziile la cronicarul real cu pseudonimul Claymoor (din L'Indăpendance roumaine) din alte mici articole risipite prin periodice oferă imaginea unui stil al mondenitătii de acum un secol: pretios, elegant, artificial, eufemistic, măgulitor. ăn conditiile în care cel putin obiectul ("lumea bună") si publicul (cititor al magazinelor) s-au cam schimbat, ceea ce apare acum în reviste, în rubrici sau pagini care se intitulează uneori chiar "Monden", are un profil stilistic destul de diferit de cel traditional, apropiindu-se mai mult de tiparele actuale ale jurnalismului de scandal. Nu e greu să deduci, dincolo de diferentele individuale, trăsăturile programatice ale acestor texte de bîrfă scrisă, care trec în revistă, pe un ton lejer si glumet, cît mai multe detalii din viata privată a vedetelor si a personalitătilor politice la modă: ele îsi propun să fie spumoase, inteligente, amuzante, surprinzătoare. Reflexul lingvistic al acestei proiectii ideale (foarte rar materializate în productii de moderat bun gust) e un hibrid stilistic, un mixaj de elemente culte si familiare, într-un limbaj destul de artificial, în care englezismele de ultimă oră si expresiile populare se învecinează, în care elemente familiare si argotice se întretes cu structuri arhaice, evocate în citate ironice.

ăntr-o pagină de "Jurnal monden" (în "Jurnalul national" = JN 1910, 1999, 12), artificiul stilului înalt utilizat cu detasare ironică e obtinut prin două trăsături sintactice prin