Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut remarcabil la 16 ani

Publicat in Romania Literara, miercuri 15 septembrie 1999 ·

O adolescentă decisă

Adina Huiban s-a născut la 23 noiembrie 1982 într-un sat din judetul Vaslui, Codăiesti, si este în prezent elevă la Liceul "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui. ăn 1998 i-au apărut aproape simultan două cărti de versuri, Săgetătorul (în luna mai) si Strângere din umeri (ca urmare a câstigării unui concurs de poezie organizat în luna iunie). Cu alte cuvinte, autoarea nu împlinise încă 16 ani la debutul ei editorial. Ca să nu mai vorbim de faptul că versurile respective - care nu puteau fi scrise în ultima clipă - reprezintă în realitate, cel putin unele dintre ele, opera unui copil de 15 sau chiar 14 ani!

Aceste date trebuie cunoscute nu pentru a o privi pe Adina Huiban ca pe o curiozitate, ci pentru a o situa într-o traditie românească a poetilor tineri. Este vorba de adolescenti solitari si decisi (ca Mihai Eminescu sau Nicolae Labis) care nu sunt produsul de serie al unui cenaclu si care stiu parcă de la ei însisi ce au de făcut în poezie. Ulterior, bineînteles, ei sunt cooptati în tot felul de grupări literare, dar si acolo ajung, firesc, lideri de opinie, influentându-i până la deformare pe cei din jur.

O astfel de personalitate puternică este Adina Huiban si ne vine greu să credem că ea datorează ceva vietii literare din Codăiesti sau din Vaslui. Foarte tânăra poetă are talent, cum se spune în limbaj popular, "cu carul" si îl foloseste în deplină cunostintă de cauză (desi uneori îl mai si iroseste, jucându-se cu cuvintele). ăn plus, este si neobisnuit de frumoasă ("ca o creangă din livada lui Alecsandri" - exclamă, entuziasmat pe bună dreptate, Fănus Neagu, într-o prezentare publicată pe ultima copertă a volumului Săgetătorul).

Poezie făcută

din abstractii

Spre deosebire de poetii din generatia '80 si de propriii ei colegi de

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°