Lume, lume! A apărut editia a doua, "renovată pentru uzul mileniului al treilea", a cărtii Ultima noapte de dragoste si întîia noapte de filozofie. Prima întrebare valabilă în cazul oricărui cuvînt semnat Luca Pitu este, bineînteles, ce a vrut să spună? Să fie ceva despre Camil Petrescu? Ar fi prea simplu - vertijul ludic "pitulian" nu îngăduie dezlegări imediate, rebusistice. Cuvîntul cheie din titlu este "noapte" si mărturie stă ilustratia de pe copertă luată din O mie si una de nopti. Efectul "o mie si una" (discutat si de Borges, "argentinianul nepereche", la un moment dat) îsi are corespondentul său "mioritic" prin obsedanta repetitie camilpetresciană: "ultima noapte... întîia noapte...". Structura cărtii urmează întocmai modelul oriental. Cele două părti ("Ultima noapte de dragoste..." si "si întîia noapte de filozofie") debutează cu un interviu luat Seherezadei (Luca Pitu) de două înfătisări alese ale sultanului doritor de entretainment (Serban Foartă si Emil Brumaru).

În dialogul cu Serban Foartă nu este ocolită problema ilizibilitătii ridicată de Dan C. Mihăilescu la aparitia Breviarului nebuniilor curente. Răspunsul e valabil pentru majoritatea cărtilor bahluviasiotului: "Se precizează acolo, în carte, că această editio princeps coprinde ăo sută de exemplare, numerotate si necomerciabile, menite prietenilor, verilor, cumetrilor, vecinilor, sogorilor, gagicilor si simpatizantilor auctoruluiă". Însă acum, după ce aceste cărti au cunoscut reeditări la Nemira sau Institutul European, scriitura pituliană trebuie să-si găsească alte justificări, mai bune, decît nehotărîtul "Voi persevera...".

Urmează povestile propriu-zise, eseuri cu teme dintre cele mai variate: cum era dragostea în vremea comunismului, ce e cu plagiatul, despre diferitele lovituri ce pot fi aplicate poetilor la iesirea din cetate sau povestea "odr