La întoarcerea din vacantă am găsit în cutia postală revista Dialog / februarie-decembrie 1996, număr scris în întregime de redactorul său responsabil, dr. Ion Solacolu. Pe copertă e scris titlul Nălucile tărîmului de dincolo si mai jos explicatia cum nu trebuie făcută o reconstituire: cartea Doinei Jela despre martiriul Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu sau despre falsul "caz" Ion Caraion.
Sub titlul poetic al primului capitol putem citi două scrieri diferite în acelasi volum: cartea despre Elena Bălăcioiu-Lovinescu si pamfletul anti-Caraion.
Prima observatie care se poate face este că atentia deosebită acordată lui Caraion îl face pe autor să nu aibă distanta necesară si să trateze cu aceeasi grijă si cazul Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu. Altfel nu scria pe copertă despre martiriul... sau despre falsul "caz", ci despre martiriul...si despre falsul caz... Si nu scria gresit numele celei care a fost asasinată pentru că a refuzat să facă un tîrg cu Securitatea si să-i ceară fiicei sale să revină în tară pentru că altfel nu-i vor fi administrate medicamentele de care avea nevoie.
În motto-ul primului capitol pot fi citite cuvintele lui Caraion: Cine cui dintre cei care n-au fost acolo unde am fost si am murit noi îi dă dreptul să judece ? Dacă nu o leapădă imediat, mîinile care au pus mîna pe piatră or să se usuce.
Fără îndoială, faptul că nu stim prin ce au trecut cei care au suportat condamnări politice trebuie să ne împiedice să ridicăm piatra si atunci cînd este vorba despre cineva care nu a murit totusi acolo, cum e cazul lui Caraion, dar cu atît mai mult cînd e vorba de cineva care a murit acolo, asa cum a murit Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. De aceea nu mi se pare normal să trecem, ca si cum nu s-ar fi întîmplat nimic, peste afirmatiile care ating memoria acestei femei cu totul iesite din c
