Girafa, telescopul si piticii

Nu am înteles prea bine ce a vrut să spună Cristian Tudor Popescu în articolul Literatura zilei, din numărul 31/4-10 august 1999 al României literare. Uneori scriu ca să înteleg. Ca acum. Dacă voi reusi. Un prim mesaj pare să fie că postmodernismul românesc nu există; publicistul de la Adevărul o spune foarte răspicat, de la început: "Cărtărescu inventează un curent literar: postmodernismul românesc, după care, bazîndu-se pe setul initial de axiome, face admirabilul efort intelectual de a umple această fictiune cu autori sau cu bucăti din ei". Mă dumiresc usor că textul se constituie într-o cordială polemică, avînd în vedere asertiunile si demonstratiile din volumul Postmodernismul românesc, al cărui autor este numit frecvent "Mircea" si "dragă Mircea". După cronica literară total defavorabilă cărtii lui Mircea Cărtărescu, cronica semnată de Alex. Stefănescu în nr. 20 al României literare din 1999, Cristian Tudor Popescu califică pentru a doua oară teza drept o "fictiune speculativă" (Alex. Stefănescu o numise "fictiune critică"). Acuza contine în sine si un sîmbure de elogiu, din moment ce-i recunoaste autorului "elocventa diabolică" (Alex. Stefănescu) si marea capacitate de inducere în eroare printr-un "admirabil efort intelectual" (Cristian Tudor Popescu). Dar, în esentă, aprecierea e negativă: Mircea Cătărescu scrie strălucit despre ceva ce nu există - postmodernismul românesc. E astfel ignorată mai mult de jumătate din carte, chiar partea care demonstrează existenta (întîi) a unui postmodernism "subteran" în anii '45-'70, la noi, si (apoi) a unui postmodernism fătis (adjectivul îmi apartine, cerut de opozitia cu cel anterior), afirmat odată cu generatia '80. Chiar dacă închizi ochii, oricît i-ai strînge de tare să nu vezi nimic, postmodernismul românesc tot nu dispare. Cartea lui Mircea Cărtărescu dă