Inapoi, in viitorul Ii al copilariei. Resita nu este considerata o urbe frumoasa. Nu se poate compara cu unele orase din Banat sau Ardeal. Casele vechi, cu etaj, se numara pe degete si au o arhitectura banala, iar cartierele noi, cu blocuri standard, nu se deosebesc prin nimic de cele din alte parti....
Inapoi, in viitorul Ii al copilariei
Resita nu este considerata o urbe frumoasa. Nu se poate compara cu unele orase din Banat sau Ardeal. Casele vechi, cu etaj, se numara pe degete si au o arhitectura banala, iar cartierele noi, cu blocuri standard, nu se deosebesc prin nimic de cele din alte parti. Si totusi, Resita are un farmec aparte, datorat muntilor impaduriti care o inconjoara si felului cum orasul s-a impletit de-a lungul timpului cu uzina. Aceasta ultima afirmatie poate parea de neinteles unui strain, dar orice resitean pricepe foarte bine ce vreau sa spun. Aparuta in 1771, odata cu primele furnale, Resita (sau Recita, cum i se spunea odinioara) a crescut impreuna cu intreprinderile metalurgice. De la bun inceput, cele doua componente s-au dovedit inseparabile, pentru ca ceea ce le uneste este sufletul oamenilor, pus la temelia a tot ceea ce se construieste aici, mai durabil sau mai efemer. In aceasta structura, doar aparent eterogena, fiecare particica isi are rostul si frumusetea ei. De aceea, orice schimbare care se produce aici, orice renuntare la o parte din trecut inseamna si o rana care nu se vindeca prea usor. Dar intelepciunea oamenilor si deschiderea lor spre viitor ii ajuta sa-si infranga de fiecare data nostalgiile.
Pana de curand, pe cauperele unuia dintre furnale, niste litere si cifre uriase de metal rosteau privitorilor cati ani au trecut de cand arde focul siderurgiei resitene. Literele ramaneau mereu aceleasi, doar cifrele se schimbau de la un an la altul. Ultima oara, in 1989: "218 ani foc nestins la furnal
