Unul dintre fenomenele cele mai frapante ale tranzitiei românesti din ultima vreme este proliferarea grupurilor si a formatiilor muzicale cu membri si ascultători extrem de tineri. Fenomenul a fost deja semnalat si a început să fie discutat din perspectivă sociologică. Din punct de vedere lingvistic, mi se pare interesant de urmărit modul în care limbajul argotic si mai ales registrul vulgar capătă prin muzică o cale de difuzare publică, ca si reactiile contradictorii cu care este întîmpinată încălcarea unor bariere stilistice traditionale. Înainte însă de a comunica prin titlurile si prin textele pieselor muzicale, noile formatii se prezintă chiar prin alegerea numelor de grup si a pseudonimelor individuale. Sugerez de aceea o posibilă investigare a acestui domeniu onomastic contemporan; cu certitudinea că în cele ce urmează va apărea doar o mică parte din noile desemnări, multimea lor si răspîndirea geografică făcînd deocamdată dificilă o abordare mai sistematică. Cum se întîmplă în asemenea cazuri, motivele alegerii unei denumiri pot fi diferite si greu de reconstituit: e mai prudent să judecăm doar rezultatele.
Situatia actuală creează un evident contrast cu perioada în care dominau în muzica românească numele mitologice si simbolice: Phoenix, Sfinx, Rosu si Negru, Iris. De altfel, primele formatii juvenile de după 1989 si-au ales de la început nume evident parodice, desacralizante, umoristice, supralicitînd banalul cotidian: Sarmalele reci, Suie Paparude. Acum - datorită atmosferei postmoderne sau ca efect inevitabil al numerelor mari ă, asistăm la recuperarea si la explozia tuturor tendintelor denominative posibile. E foarte puternică, bineînteles, vointa de internationalizare prin engleză: Class, Double D, Body & Soul, Boysonic, Fan D, MB&C, Dr .Beat, No Comment; denumirile sînt totusi legate de multe ori, printr-un joc de cuv
