Gellu Dorian: Domnule Ilie Constantin, din câte se poate vedea din scrisorile dumneavoastră de la început, vă detasati oarecum aristocratic fată de colegii din generatia 1960. Aveti o asemenea ascendentă, sau educatia v-a format spre ceea ce esentializează scrisul dumneavoastră?
Ilie Constantin: Aristocratic? Un confrate serios, cu 14 ani mai tânăr, îmi pune o întrebare (pe care o confirmă cu o interogatie subsidiară: am o asemenea ascendentă?). Se cuvine să-i răspund limpede, si fără a mă lansa în teorii asupra a ce este sau nu aristocratic...
Singura aristocratie din care mă trag este tărănimea valahă din judetul Olt; neamul nostru se întinde prin mai multe comune dintre Drăgănesti-Olt si Slatina; mama bunicului meu dinspre mamă era ăAustriacă, adică venită din Transilvania ă deci sunt, măcar în parte, si ardelean... Trăsătura mea ăaristocratică e deprinderea de a fi cuviincios. Ea mi-a fost inoculată cu vorba, cu nuiaua si, eventual, cu reteveiul. Politetea mi-a fost predată, în neam si în familie, sub două forme. Cea a lui TREBUIE (ăaltfel, nu intri în rândul lumiiă) si cea a lui e foarte usor si plăcut să fii politicos ă cum m-a convins mama, pe la 11-12 ani si mai târziu, într-o lume ceva mai complexă decât cea sătească. Luminoasa mahala ăApărătorii Patrieiă era la fel de compactă ca spatiu educativ: oamenii trăiau încă unii sub privirea celorlalti, în sensul bun al cuvântului, iar copiii se aflau sub ochii responsabili ai adultilor si acasă si pe stradă. (De curând, Al. Călinescu mi-a lansat, cu un aer serios: ăIlie, tu să tii minte că de la cartierul din copilărie ti s-a tras cariera la Ministerul Apărării francez!ă)
La vreo 12 ani, scolarul care eram a început să versifice, urmând cu voiosie modelul-far, proletcultismul ambiant! Asa se cuvenea, asa am scris. Devenit ăpoetul scoliiă, am fost trimis