Prestatia lamentabilă, fără exceptie, a partidelor politice autohtone ridică un serios semn de întrebare asupra functionării democratiei în România. Minciuna decembristă a asezat societatea românescă pe spinarea umedă a unei stânci gata să se fărâmiteze. Cu o astfel de temelie, cu blocarea încă din prima clipă a accesului la adevăr, tot ce am construit riscă să se prăbusească asemeni unui castel din cărti de joc. Iar protagonistii - politicieni, jurnalisti din presa scrisă si, mai ales, din televiziune, precum si complicitatea vinovată a unei mari părti a populatiei - adaptându-se perfect scenariului mincinos au desăvârsit tragedia natională.

Ce distantă enormă de la lozincile care l-au mentinut pe Iliescu la conducere sapte ani ("Nu ne vindem tara!"), până la cele care îl vor readuce la putere ("Să vină investitorii să ne cumpere fabricile!"), si ce putină întelepciune acumulată de o societate funciar incapabilă să-si identifice interesele vitale. Există în viata popoarelor momentele unui bun oportunism, pe care, dacă-l ratezi, risti să iesi pentru multă vreme din istorie. Săraci lipiti pământului, continuăm să mimăm o prosperitate si o demnitate vecine cu paranoia. O clasă superpusă, subtire ca o lamă de brici, formată nu se stie când si posedând averi imense dobândite nu se stie cum excelează la un singur capitol: ubicuitatea. O vezi pe coperta revistelor si a ziarelor, o auzi la radio si o reîntâlnesti la televiziune. Cu cât arătăm noi mai ponositi si mai încruntati, cu atât par ei mai luminati de voiosia traiului paradisiac.

Iar imediat sub această pătură, amărăsteanul derutat, care-si petrece viata la televizor sorbind din priviri minunătiile trăite de altii, în timp ce cu o mână în buzunar îsi numără banii insuficienti pentru plata taxei de întretinere la bloc. România e, din ce în ce mai mult, tara a două clase