Oricît de mult ar mai încerca astăzi firile nostalgice si sensibilitătile pastorale să păstreze arta si artistul în spatii aseptice si în universuri prin care circulă doar acei curenti de aer care se nasc din bătaia de aripă a îngerilor, lumea se miscă incredibil de repede, iar formele simbolice si comportamentul artistic se primenesc odată cu ea. Artistul, indiferent de limbajul în care s-a specializat - în măsura în care această specializare mai există -, se afirmă printr-o gesticulatie multiplă, se implică direct în cotidian, se eliberează de atemporalitatea glacială si trăieste, în priză directă si pe spatii mici, întreaga învolburare a istoriei. El scrutează timpul si se miscă în spatiu, stabileste contacte, participă la dezbateri, conferentiază, se implică în problemele sociale fierbinti, scrie, vorbeste, protestează, admonestează s.a.m.d. Într-un cuvînt, îsi pune probleme mult mai largi decît cele legate strict de tehnică si de constructia formei si se transformă, cu sau fără voia lui, într-un activist moral si într-un fel de "agent sanitar" al umanitătii. Si asta indiferent dacă rămîne fidel limbajelor consacrate sau experimentează expresii alternative si coduri noi de comunicare. În această categorie a artistului polimorf, situat la încrucisarea drumurilor estetice greu de conciliat, a mentalitătilor diferite, a somatiilor morale contradictorii, a optiunilor imposibile si, finalmente, chiar a unor lumi diferite, se asază personalitatea si opera lui Bata Marianov. Stabilit de aproape două decenii în Germania, după ce îsi identificase un loc propriu în sculptura contemporană românească, el n-a mai revenit în România decît după 1990. În toată această perioadă sculptorul a lucrat si a meditat, într-un anumit fel, pe fronturi diferite: pe de o parte, si-a conservat si a adîncit experientele initiale din tară, iar, pe de altă parte, a încercat