Inceput in urma cu sapte ani, cind a fost reglat prin infiintarea Fondului Proprietatii de Stat, procesul de privatizare ar fi trebuit deja sa intre in linie dreapta, initial stabilindu-se ca toate unitatile aflate in portofoliul FPS sa fie vindute pina la 1 ianuarie 2.000. Cum aceasta scadenta se apropie pe zi ce trece, recent s-a anuntat ca, practic, o data-limita a incheierii procesului de privatizare nu mai exista, privatizarea urmind sa se incheie atunci cind... se va termina. De altfel, Fondul Proprietatii de Stat este una din putinele institutii a caror existenta se leaga in mod direct de nivelul de performanta atins. In mod normal, daca lucrezi prost, nu ai sansa unei vieti prea lungi, mai ales intr-un mediu economic cum este cel de la noi. Situatiile inverse, cum este cazul la FPS, sint ceva mai rare. Altfel spus, cu cit specialistii acestei institutii vor lucra mai bine, cu atit institutia respectiva isi va incheia treaba mai repede. Potrivit mentalitatii romanesti, locul "cald" este rareori parasit, mai ales in conditiile in care totul depinde de persoana (persoanele) in cauza. Iar romanul a facut arta din a prelungi la infinit ceea ce se poate prelungi, atita vreme cit ii iese si lui ceva . Este drept, aparitia legii privind Accelerarea reformei economice a cautat sa dinamizeze, sa aduca o oarecare flexibilitate in acest proces greoi si de lunga durata, care se caracterizeaza in primul rind prin rigiditate. Daca s-a reusit acest lucru, vom vedea in prioada imediat urmatoare, in care, printr-un program extrem de generos, executivul a scos la vinzare un numar impresionant de firme de mare calibru, grupate "la pachet", in speranta de a capta cit mai mult posibil interesul potentialilor (si, mai ales, potentilor) investitori din vest. Dorind sa multumeasca Occidentul, acest program a nemultumit destui directori de firme, care nu s-au aratat incintati de