Semnalam, într-o cronică la volumul lui Sergiu Pavel Dan, intitulat Fiul craiului si spînul, opinia acestui critic potrivit căreia Cezar Petrescu este, la ora actuală, un nedreptătit, în baza "condamnării călinesciene", care ar fi sunat "ca o sentintă fatală": "Spaima conformistă, esential snoabă, de a nu trăda cumva slăbiciuni desuete fată de un scriitor contestat, în numele unor pretinse exigente estetice, de către înaltele foruri ale istoriei literare, a cuprins rînd pe rînd sintezele si cursurile universitare, proiectele editoriale serioase (editiile critice), programele scolare. În special, acest din urmă aspect ă refuzul de a transmite tinerilor niste cunostinte chiar si sumare asupra fecundei sale activităti ă a contribuit decisiv la marginalizarea prozatorului". Nu putem a nu-i da, măcar partial, dreptate universitarului clujean. Indiferent dacă G. Călinescu l-a tratat sau nu pe autorul Întunecării drept un potential "rival", ni se pare limpede că "vorbim despre opera unuia dintre cei mai cultivati scriitori români, comparabilă cu aceea a modelului francez, atît prin explorarea sistematică (autentic balzaciană) a societătii, bizuită pe varietatea tematico-tipologică a unui număr impresionant de volume, cît si prin îmbinarea prospectiunii realiste cu îndrăzneala imaginatiei romantice". De fapt, însusi Divinul admitea că Cezar Petrescu "a adus literaturii române un element ce-i lipsea: inventia". Ceea ce nu-i putin lucru. Avem impresia că o mai dreaptă pretuire a extrem de cunoscutului odinioară romancier se profilează deja, de la observatiile mai benevolente decît linia curentă ale profesorului Mircea Zaciu pînă la lista de "romancieri importanti" ai nostri, propusă de optzecistul Gheorghe Cusnarencu, în cadrul unei anchete a Caietelor critice, din care cităm: "Unul ar fi Dimitrie Cantemir, probabil cel mai mare scriitor român datorită Isto