Nu cu dispret îsi deschide astfel capitolul, în Istoria sa, G. Călinescu, ci cu o lucidă apreciere, având totdeauna bătaie lungă. Criticul îl citează pe impenitentul italienist din Rosiorii de Vede:
"Si bellă, gratioasă, ca astra tremurândă / ... era Ella de blândă" etc. etc. Criticul notează numaidecât:
"...Un poet ridicul prin neologismele sale, ale cărui poezii merită a fi citite prin aerul lor comic de parodii..."
Judecată aspră pe care Călinescu, oricum cucerit de Italia, o repară îndată fie si exagerând asemeni unui arbitru care în timpul partidei îsi dă seama alergând încoace si-ncolo că a sactionat prea sever un fault de epocă, oricum. "Pictura lui Depărăteanu ă zice el mărinimos ă are proiectiuni mari, dar e afumată, pastorală, ca la Salvador Rosa,... numai cu spatiul fără fund al epicii italiene":
"Prin crângul acesta unde cântă cucul,
Ah, pe-aci odată fluiera haiducul!" (ceea ce nu sună rău de tot, din contră n.n.)
"... El încet cu flinta strânsă-n subtior...
Îsi repezea plumbul brânci la tintă
În potera deasă-si descărca a flintă."
Citesc din numărul 42 al venerabilei strămosesti, Biblioteca pentru toti apărut în ianuarie 1896, închinat lui Alexandru Depărăteanu născut în 1834, 16 ani înainte de aparitia lui Eminescu. Steaua lirică a vremii era Dimitrie Bolintineanu. Să n-avem pretentii. Poetul din Rosiorii de Vede era totusi un răsfătat. El colindase des pe la Paris pe banii babacăi si ai maică-si, familie avută de negustori teleormăneni. Se ducea o dulce luptă prin siropul liric al epocii franco-italienizant.
În fine, ceva comic mai mult. Ca viziunea poeticească de azi de la T. V.
"Locuinta mea de vară
E la tară;
Acolo eu voi să mor
Ca un fl