S-a scurs de atunci un secol. Iar astăzi putem contempla un alt "grup al celor cinci", fără nici o legătură cu muzicienii rusi din secolul trecut, deoarece componentii lui abia de s-au cunoscut între ei.
"N-aduce anul ce aduce ceasul": anul 1899 nu reprezintă decît un ceas în lungul sir al secolelor documentar verificabile; iar ceea ce el ne-a adus s-a putut vedea abia mult mai tîrziu, atunci cînd nimeni nu-si mai amintea de îndepărtatul 1899, ca entitate distinctă. A trebuit să înscriem în calendare anul 1999 pentru ca darul de acum un veac să apară în adevărata lui lumină.
Istoria ne-a tot făcut pînă acum cadouri pretioase, de la telefon, telegraf, tren, tetraciclină ori televiziune (pentru a ne mentine în limitele unei singure pagini de dictionar), pînă la apa curentă, electricitate ori încălzirea centrală. Ne-a dăruit însă si pe marii artisti, pe oamenii care ne-au învătat să întelegem altfel lumea si datorită cărora privim astăzi lumea asa cum o privim.
În 1899 s-au născut Vladimir Nabokov, Ernest Hemingway, Jorge Luis Borges, Henri Michaux si Yasunari Kawabata. Faptul că doi dintre ei, Hemingway si Kawabata, au primit mult-rîvnitul Premiu Nobel spune suficient despre "grupul celor cinci", dar mai ales despre specificul premiului în cauză: în strălucita generatie, cei doi au fost conformistii fată de gustul public, acomodatii cu mondenitatea obligatorie. Se vede că selectia Nobel a actionat si aici fără gres.
Ceva adînc îi uneste pe cei cinci mari scriitori veniti din cele patru vînturi. Istoricii literari rigurosi nu vor găsi între ei nici cea mai mică asemănare, nici cea mai vagă afinitate. Ce poate fi comun între fiul strălucit al unei mari familii petersburgheze si provincialul revoltat, născut într-un sătulet din Michigan; între belgianul umil, sortit dificultătilor si mizeriei, si
