Creditat, in lumina tulbure a ultimelor sondaje de opinie, cu peste 40 la suta din optiuni, PDSR pica intr-o mare capcana: cea de a se crede ajuns la limanul ultimei Thule. Speranta ca, de pe banca a doua a istoriei, va ajunge din nou la cirma unui popor jefuit, sute de ani, de momente istorice, face din PDSR o prada a multumirii de sine. Real, mai mult de jumatate din cei anchetati nu au dorit sa raspunda sondajelor; in atari conditii, creditul acordat PDSR se reduce la circa 20 la suta din poporul votant. De fapt, restul sint cei care vor hotari, in ultima clipa, sub greutatea clipurilor electorale, de partea cui va inclina balanta; capcana de care vorbeam este pericolul ca, atunci, partidul lui Iliescu sa se gaseasca singur, mult prea sigur de victorie si mult prea departe fata de ceilalti competitori, cu care nu va dori, poate, nici sa imparta puterea, nici sa-si verifice teoriile care au adus in primii sase ani post-decembristi Romania la marginea falimentului.
Nici pe plan extern lucrurile nu stau mai bine. Recentele jocuri de artificii din Iugoslavia au aratat lumii ca jandarmul mondial nu admite la masa pitici bufoni, si ca istoria se scrie mai mult pe bancnote decit pe hronici. Mesajul trimis Romaniei a fost destul de clar: ori se inainteaza spre capitalismul de orice factura, ori coltul asta de lume va fi aruncat in blana Moscovei - eventual dupa ce, spre deliciul celor ce cred in scenarii, vom fi ajunsi mai putin decit ce sintem. E si asta o posibilitate, mai ales cu clasa politica actuala, si mai ales cu un mediu de afaceri intern foarte fragil, care nu poate suporta, in plus, nici macar doua texte de lege care "taie" investitorilor mai toate facilitatile; capabil, deci, de farimitare.
In ultima instanta, un economic care este determinat de politic, precum in Romania, nu poate produce decit "romanisme", departe de toate dorintele, previz
