Pe baza Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, in toamna acestui an, municipiul Iasi ar putea beneficia de aproximativ 60 milioane de dolari pentru refacerea unor cladiri considerate monument istoric, cu relevanta pentru turisti. In urma discutiile purtate in cursul acestei saptamini de responsabili ai acestui program si conducerea Primariei Iasi, s-a considerat ca in aceasta actiune ar putea fi incluse sediul Primariei si Filarmonica, dar documentatia solicitata de finantator era destul de complicat de realizat in citeva zile, asa cum s-a cerut. Viceprimarul Stefan Ungureanu ne-a declarat ca, in situatia in care documentele urmau sa fie prezentate pina luni, 27 septembrie, specialistii au cazut de acord sa includa alte obiective spre finantare, obiective a caror documentatie este pe specificul celei solicitate de finantator, in aceasta categorie intrind Muzeul Unirii, Casa Pogor si Biserica Banu. Doua din aceste trei cladiri pot fi alese spre a fi renovate pe banii organizatiei internationale, dar programul va continua si in anii care vor urma, astfel incit municipalitatea intentioneaza sa propuna finantatorului continuarea programului cu cladirea Primariei si a intregii strazi Cuza-Voda, chestiune care implica si participarea financiara a municipalitatii. In Bucuresti, in cadrul aceluiasi program, au fost renovate cladirile din zona Lipscani, obiectiv la care Primaria Bucuresti a contribuit cu doar 500.000 de dolari.
Pe linga componenta urbanistica, acest program mai are si un aspect care vizeaza protectia sociala, in lucrarile de renovare care se vor desfasura urmind sa fie angajati tineri din institutiile de ocrotire, care au terminat perioada in care puteau fi adapostiti la casele de copii, iar acum nu au unde sa locuiasca si nu se pot angaja. In acest sens, Primaria va trebui sa caute un camin care sa-i adaposteasca pe acesti tineri, camin