Decizia lui Călin Vlasie de a-si publica toate poemele într-o antologie (Actiunea interioară) vine în continuarea unei adevărate ofensive a optzecistilor, din ce în ce mai puternică în ultimii ani. Sau altfel spus "competitia continuă", după titlul dat de Gheorghe Crăciun unei altfel de antologii.

Membru fondator al Cenaclului de Luni, Călin Vlasie este un optzecist atipic, cu o poezie departe de pretentiile cunoscute ale poetilor perioadei: poezia cotidianului, biografism etc. Cartea sa se încheie cu un poem care ar fi trebuit să fie un prolog ă un manifest si, în acelasi timp, un tribut adus generatiei de care nu se dezminte: "Eram obositi ă o generatie obosită./ăCe se întâmplă doctore?ă/ Aveam sentimentul că suntem proiectati/ dintr-o uriasă masină a salvării/ răsturnată într-o intersectie/ pustie./ Dedesubt girofarul pulsând ca un soare/ lent!"

Volumul de fată usurează reconstituirea unui traiect poetic destul de sinuos. Un prim pas ar fi Neuronia, lume a dilemelor intelectului pur care îsi reconstruieste o realitate stranie, rarefiată. Motto-ul din Anatole France (!!) este lămuritor: "Aceste lucruri există pentru că sunt imaginare". Un ciclu de poeme hai-ku reunite sub titlul "Magnitudini" continuă aventura neuronală; poetul îngheată în formule lapidare "aceeasi realitate psihică, mitologică, genetică, tehnologică din poemele anterioare" (Gh. Crăciun); aceste sentinte par de multe ori părti ale unui poem mai amplu: "cenusa lină din pagini grele învinetite curgea" poate avea drept urmare firească hai-ku-ul imediat următor "era ea existenta: un electrod înfipt în corpul meu".

Următorul volum (cel din 1990) apare sub titlul de Întoarcerea în viitor. Poemele se lungesc, se transformă în veritabile discursuri scrise într-o limbă încifrată, amintind încă de aruncarea mallarmeană a zarurilor. Apar uneori "traduse" în acest idio