Unul câte unul, marile baloane ce i-au înăltat pe CDR-isti la putere s-au dezumflat. S-au dezumflat cu un fâsâit penibil, urât ca o trâmbită apocaliptică. Conducătorii nostri de azi pierd teren pe propria mână, dirijati de o echipă tărănistă nu numai derutată si depăsită, dar evident rău intentionată si lacomă. Promisiunile din campania electorală sunt amintiri penibile. Ciudat, însă: pe când nouă ele ne provoacă dureroase cosmaruri, liderilor politici le iscă doar neglijente ridicări din umeri!
Prea putină lume pare să-si mai dea seama în România de importanta gesturilor morale. Ar fi si greu, ba chiar insolent, să ceri unei populatii de pe chipul căreia s-a stins lumina sperantei, cocosată de biruri, umilită si când primeste, si când dă bani, spre a-si achita datoriile fată de stat să se comporte demn. Ce moralitate să pretinzi unei mase informe, sărăcită si batjocorită de cinsimul politicienilor? La ce comportament etic să ne asteptăm de la cei care văd ziua de mâine prin ceturile spaimei si ale disperării? Cum am putea convinge un tineret născut apatic, în a cărui minte e însurubată doar ideea părăsirii cât mai grabnice a corăbiei scufundate până la nivelul puntii de comandă, să se comporte cu vrednicie? Ce model comportamental i se oferă românului, când întreaga pătură politică excelează în iresponsabilitate, necinste si lăcomie?
Mi s-a întâmplat, acum câteva luni, să trec pe lângă o imensă masă de oameni care, într-o liniste încordată, asculta ordinele unor indivizi plini de energie: "Voi, treceti mai la dreapta, voi, ceilalti, încolonati-vă începând cu stâlpul din stânga!" Scena, care de atunci se repetă zilnic - si nu doar în marea piată timisoreană unde o văd eu -, m-a intrigat profund. Îmi evoca o demonstratie de 1 mai sau 23 august, desi nu simteam nici traditionalul miros de mititei si nici steaguri ros-tric
