"Nu-mi place deloc orasul acesta. Toate soiurile de oameni se adună aici venind din toate tările cu putintă; fiecare rasă îsi aduce propriile vicii si obiceiuri. Nimeni nu trăieste aici fără să cadă în cine stie ce greseală. În fiecare cartier găsesti din abundentă cele mai revoltătoare obscenităti... Cu cît un om este mai ticălos, cu atît este mai stimat. Nu vă amestecati cu multimea din hanuri... Numărul parazitilor este acolo infinit. Actori, măscărici, băieti efeminati, mauri lingusitori, efebi, pederasti, fete care cîntă si dansează, sarlatani, dansatoare din buric, vrăjitori, santajisti, noctambuli, magicieni, pantomimi, cersetori: aceasta e lumea care umple casele."

Vorbele acestea de ocară, dar totusi mai curînd ispititoare pentru un om al veacului nostru, sedus lesne de diversitate si pitoresc, îi apartin lui Richard de Devizes, un călugăr din Winchester de la sfîrsitul secolului al XII lea. Locul blestemat dar atît de fascinant despre care se tînguie călu-

gărul este orasul Londra, asa cum era el în plin Ev Mediu. Mi se pare, însă, că imaginea pe care o reconstituie Devizes, cu toate contradictiile si extravagantele ei, ar putea fi înteleasă drept o metaforă superbă a întregii lumi medievale. O lume forfotind de insi ciudati, gălăgioasă, pestrită, bolnavă si totusi plesnind de vitalitate, locvace si totusi într-un fel sobră. În tot cazul, un univers colorat si izbitor de viu, în care încap figuri extrem de diverse, chipuri anonime, dar bine conturate. Este, evident, universul medieval văzut prin lentilele istoricilor de la Scoala Analelor. Una dintre putinele directii de gîndire revolutionare ale acestui secol, la care cultura română, cei interesati, au avut acces din belsug. S-au tradus multe dintre studiile Analistilor, dacă le pot spune asa ceva. Le Goff si Duby sînt nume extrem de cunoscute, iar titlurile cărtilor