Pregatirile pentru editia din acest an a "Sarbatorilor Iasilor" a intrat in linie dreapta. Ieri, conducerea municipalitatii s-a intilnit cu o parte din potentialii sponsori ai acestei manifestari, prospectind potentialul financiar al acestora. Exista promisiuni pentru 1000 de litri de vin, bere la discretie, fructe, colacei, sarmale, produse ce vor fi servite celor mai nevoiasi dintre ieseni la masa ce va fi organizata de Sfinta Parascheva in spatele Primariei. Totodata, CONEX GSM va aduce la Iasi formatia Holograf, care va concerta timp de o ora si jumatate in Piata Unirii, primarul urmind sa poarte o discutie telefonica cu artista Mariana Nicolesco, aflata la Paris, pentru a o invita sa sustina un concert la Filarmonica "Moldova". Seria de manifestari culturale va fi completata de un concert folcloric, la Teatrul National, la care au fost invitati artisti de marca ai tarii. Traditionalul foc de artificii care se va aprinde pe platoul din Piata Palatului Culturii va avea o durata de circa 40 de minute, partea oficiala a manifestarilor cuprinzind si conferirea de diplome si medalii unor personalitati iesene din diverse domenii, printre care si fostului primar al orasului, Eugen Nechifor, pentru intreaga activitate dusa in fruntea urbei. Printre medaliati se va afla si ministrul Transporturilor, Traian Basescu, dar acesta nu a confirmat inca prezenta la Iasi. Au acceptat invitatia dar nu exista inca o confirmare a prezentei, numeroase alte personalitati, printre care presedintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, presedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, precum si primul ministru al acestei tari, Ion Sturdza etc. In mod cert, insa, la manifestari, vor fi prezenti jurnalistii, carora primarul le-a pregatit o tombola cu premii. Seful municipalitatii a apreciat ca pregatirile pentru "Sarbatorile Iasilor" ar necesita un efort financiar de aproximat