S-a spus de foarte multe ori ca generatia anilor '90 este una de sacrificiu. Intrati in mod brutal intr-un tip de societate hibrid, in care se regasesc elemente ce nu arareori se contrazic unele pe altele, tinerii au avut in fata o alternativa in fata careia s-au autointitulat drept victime sigure. Pe de o parte, dupa o perioada foarte lunga de timp, in care romanul aproape ca uitase ce inseamna proprietatea sau mica afacere, se deschidea o usa pe care nu putini au indraznit sa o depaseasca. Tineretul, asupra caruia ne vom abate privirile in rindurile de fata, nu a ezitat sa intre in aceasta lume nebuna, in care domnesc legea celui mai tare si interesul. Pe de alta parte, un alt segment important s-a orientat spre desavirsirea studiilor, care, de cele mai multe ori, s-a dovedit a fi nefolositoare, in ceea ce priveste posibilitatile pe care le ofera o diploma, fapt ce a alimentat tot mai mult nemultumirile celor care veneau din urma.

Mare parte din tinara generatie a devenit o importanta consumatoare a cotidianului. Cotidian reprezentat intr-o masura tot mai mare de emisiunile din ce in ce mai proaste ale posturilor de televiziune, devenite din ce in ce mai comerciale. Cotidian reprezentat, pe de alta parte, de vesnicele incercari de a iesi din cotidian, printr-un teribilism caracteristic mai degraba perioadei adolescentine. Noua generatie, cea a muzicii aparute in ultimii ani, speculata pina la saturatie, sau a muzicii "grele", a privit aceasta latura a teribilismului dintr-un punct de vedere caracteristic. A aparut astfel un nou tip de tinar, dornic de a-si trai viata fara nici un fel de complicatii si fara a-si asuma nici cele mai mici responsabilitati. Un nou tip de tinar care, potrivit anticului dicton latin, cauta sa traiasca clipa fara sa se gindeasca la ceea ce va urma. O generatie pierduta, s-ar putea spune, la fel cum s-a spus si despre generatia