Dintre istoricii nostri, dl Dinu C. Giurescu se distinge ca o personalitate de primă mărime. Obiectivitatea scrupuloasă si temeinica informatie este, aici, o trăsătură fundamentală. Domnia sa si-a ales, de un deceniu, ca obiect al investigatiilor sale laborioase, perioada celui de-al doilea război mondial si primii ani ai instaurării regimului politic comunist în tara noastră. Cartea precedentă a dsale, din 1996, Guvernarea Rădescu (pe care am comentat-o aici) e un lăudabil exemplu de analiză multidimensională a unui moment istoric crucial, folosind, pentru a ajunge la rezultate deplin creditabile, informatii nu numai din presa si arhivele românesti ci si din străinătate, cu deosebire din SUA si, partial, Anglia. Lucrurile se repetă, cu o acribie împinsă pînă la detaliul semnificativ, în cartea recentă a dlui Dinu C. Giurescu, România în cel de-al doilea război mondial, impresionantă ca documentatie. Chestiunea, stiu bine, îl preocupă pe distinsul autor de cîtiva ani buni si, după o muncă extrem de istovitoare, si-a scris cartea, acum, avînd bucuria de a si-o vedea în librării. As voi să spun din capul locului că monografia dlui Dinu C. Giurescu va rămîne de acum încolo, pentru multă vreme, drept o lucrare de referintă în chestiunea studiată, chiar dacă mă despart hotărît de destule opinii ale dsale socotite de mine perfect vulnerabile.
Pentru a intra în tema anuntată în titlu, autorul îsi începe analiza cu teribilul an 1940, cu tragicele cesiuni teritoriale ale tării noastre, lăsînd a se întelege, cînd nu o spune explicit, că aceste cedări teritoriale nu aveau alternativă, armata română neavînd puterea să apere fruntariile la nord, la est si la sud. Această concentrare pe trei fronturi virtuale, a pretentiilor asupra teritoriului tării a fost o efectivă năpastă, de care erau vinovate deopotrivă URSS si Germania hitleristă, atunci cînd, în 23 august 193